Mirela Necula

Mirela Necula

Ascultă-mi gândurile
și umbrele ce ne-au condus,
ținuți de mână prin prăpăstiile care curg,
într-o lume pătimașă, în blând amurg.

Și i-a încremenit conturul,
când inima înbujorată arde ca focul,
izbită de soare, de tine, de dor,
de râsul molipsitor al verii nesfârșite, Mi Amor!

Mi-e dor de potop de rai
de candela cu o aripă aprinsă
ce liberă stă de al tău trup sublim
și metaforic vorbind
la ea mă înclin.

La veșnicie te cer să te ating,
de-a dreptul până la călcâi
încătușând iubirea în piatră nestemată
ca dar pentru viața ta netrăită, nepătată.

I miss
Mirela Necula

Listen to my thoughts
and the shadows that led us,
held by the hand through the flowing abysses,
in a passionate world, in gentle twilight.

And the outline has frozen,
when the flushed heart burn like fire,
hit by the sun, by you, by longing,
by the contagious laughter of the endless summer, Mi Amor!

I miss the flood of heaven
of the candle with a lighted wing
That freely stays on your sublime body
and metaphorically speaking
I bow to it.

To foverer I ask to embrace you,
straight to the heel
handcuffing love in precious stone
as a gift for your unlived, spotless life.